MOD, moduri, s.n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel în care se efectuează ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ (Ec. pol.) Mod de producţie = fel istoriceste determinat în care oamenii produc bunurile necesare existenţei lor caracterizând o orânduire socială si determinând-o din punct de vedere istoric. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum apare acţiunea, starea sau însusirea exprimată de un verb. Complement circumstanţial de mod = complement circumstanţial care arată cum sau în ce măsură se desfăsoară sau apare la un moment dat o acţiune, o stare sau o însusire. Propoziţie circumstanţială de mod = propoziţie care arată felul cum se desfăsoară acţiunea din regentă sau cum se înfăţisează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acţiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală, determinat de o anumită ordine si natură a intervalelor componente si de o anumită funcţie a diferitelor sunete faţă de sunetul fundamental. - Din lat. modus, it. modo.
Sursă : DEX'98 (47257)  - LauraGellner

MOD s. 1. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putinţă, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marsă, mediu, mijlo-cire. (Alt ~ de a rezolva o problemă.) 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fel. 6. v. tip.
Sursă : Sinonime (194402)  - siveco

mod s. n., pl. m'oduri
Sursă : DOR (262444)  - siveco

MOD ~uri n. 1) Formă particulară de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a acţiona în vederea realizării unui scop; manieră; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprimă atitudinea subiectului faţă de acţiune. 4) muz. Structură a unei game determinată de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode
Sursă : NODEX (343566)  - siveco